O imagine alarmantă, dintr-o zonă aflată pe alt fus... secular. Cei doi francezi, fraţii Said şi Cherif Kouachi, cu un plan simplu, resurse minime, ţintă mică, probabil nici nu visau după atac la o asemenea mediatizare şi impact emoţional, prin “Je suis Charlie”, pentru cauza lor.
Nu sunt francez, nu am înţeles sloganul “Je suis Charlie”, (susţii desenele satirice religioase? te oferi ţintă viitoare? o fi vorba de altceva?) şi chiar dacă multe voci susţin că cei de la Charlie Hebdo au căutat-o cu lumânarea (inclusiv papa Francisc acceptă ca normalitate, repet, normalitate, violenţa, ideea să dea un pumn, “dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal” mai elegant spus dar tot justificarea curentă a încăierărilor din stradă rămâne “de ce mă, mă înjuri de mama?” Trosc!), nu putem accepta ideea de a te trezi cu glonţul sau bomba în casă, de a fi ţintă sau pierdere colaterală, indiferent dacă acestea sunt arăbeşti, israelite, ruseşti sau americane, indiferent de motivaţie, nu putem accepta nici asasinarea caricaturiştilor, (nici măcar un pumn cum sugerea papa Francisc că ar fi meritat, nu se poate accepta). Dar ce se poate face?
Bine ai revenit , credeam că ”te-au arestat ” băsiștii !!!
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru vizită. Câteva postări, nu este de zăbovit, prin blogosfera rarefiată suflă vântul rece :)
ȘtergereO imagine alarmantă, dintr-o zonă aflată pe alt fus... secular.
ȘtergereCei doi francezi, fraţii Said şi Cherif Kouachi, cu un plan simplu, resurse minime, ţintă mică, probabil nici nu visau după atac la o asemenea mediatizare şi impact emoţional, prin “Je suis Charlie”, pentru cauza lor.
Hai că-i bună! Ţi-am luat-o. Noroc că venişi la mine şi mi-am amintit... :)
RăspundețiȘtergereNu sunt francez, nu am înţeles sloganul “Je suis Charlie”, (susţii desenele satirice religioase? te oferi ţintă viitoare? o fi vorba de altceva?) şi chiar dacă multe voci susţin că cei de la Charlie Hebdo au căutat-o cu lumânarea (inclusiv papa Francisc acceptă ca normalitate, repet, normalitate, violenţa, ideea să dea un pumn, “dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal” mai elegant spus dar tot justificarea curentă a încăierărilor din stradă rămâne “de ce mă, mă înjuri de mama?” Trosc!), nu putem accepta ideea de a te trezi cu glonţul sau bomba în casă, de a fi ţintă sau pierdere colaterală, indiferent dacă acestea sunt arăbeşti, israelite, ruseşti sau americane, indiferent de motivaţie, nu putem accepta nici asasinarea caricaturiştilor, (nici măcar un pumn cum sugerea papa Francisc că ar fi meritat, nu se poate accepta). Dar ce se poate face?
Ștergere