Pagini

18 dec. 2012

Funny – Actul Coabitării - Nici în vot negativ nu mai ai încredere!

Actul coabitării funny image
Funny – Actul Coabitării - Nici în vot negativ nu mai ai încredere!
Funny photos collection: Funny dreams images

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a confirmat că hârtia pe care preşedintele României, Traian Băsescu, a înmânat-o în mod ostentativ la fotografia de grup mai multor lideri europeni, reprezintă un act al coabitării, între premierul Victor Ponta şi Traian Băsescu.
Iniţial liderii USL au evitat un răspuns şi au negat semnarea acestui document, ulterior au recunoscut că a fost semnat de Victor Ponta, în prezenţa lui Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, şi ar conţine principiile coabitării, dar nu este public.

Bancuri: Rabinul din Haifa era un jucator de golf pătimaş. Toată saptămâna fiind înnorat, rabinul nu a putut să joace golf. Sâmbăta dimineaţa se înseninează, dar nici atunci nu putea juca golf, din cauza sabatului. Gândindu-se că nu-l vede nimeni, rabinul s-a furişat pe terenul de golf. Tatăl său îl vede din ceruri şi i se adresează Domnului:
- Fiul meu încalcă sabatul! Te rog să-l pedepseşti!
- O să fie pedepsit pentru asta!
Rabinul ridică crosa şi loveşte mingea, care intră în gaură de la 250 metri. Tatăl se revoltă:
- Asta numeşti pedeapsă?
- Păi sigur! Ce lovitură! Şi nu poate spune nimănui!

6 comentarii:

  1. Avea nevoie si basescu de garantia unui ultim Craciun fericit.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Aristotel Costel – Sper să aveţi gura aurită! Se pare că documentul numit “Actul coabitării” al cărui conţinut nu a devenit public, este pe placul domnului Traian Băsescu, privind satisfacţia de la momentul înmânării, şi pune în dificultate liderii partidelor din USL, probabil cel mai mult pe dl Victor Ponta, chitit pe funcţia de prim-ministru, după bâlbâiala declaraţiilor ce au urmat şi refuzul de a-l face public.
    Votul meu negativ (posibil şi al altora, că nu a oi fi eu singurul) din 9 decembrie includea la pachet, pe lângă PDL, şi pe Traian Băsescu, UDMR, UNPR. Nici în vot negativ nu mai ai încredere! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa cum am spus şi la mine, bine de tot. Iar s-a pupat piaţa, s-ar spune. Şi da, nici în votul negativ nu mai poţi avea încredere.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Cristian Lisandru – Nu ştiu cât sunt în stare să bea după aflarea rezultatelor, cert le tulbură semnificativ memoria. Titlul postării este inspirat de un banc:

    Două călugăriţe satu de vorbă.
    - Ai auzit? Maica Zenaida a rămas gravidă!
    - Vai! Nici în lumânări nu mai ai încredere!

    RăspundețiȘtergere
  5. Se pare că gâştele Capitoliului nu puteau concepe că duşmanul poate veni dinăuntru.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ElZap – Aţi anticipat postarea! Mai multe vorbe despre gâşte, ca specie protejată, nu am la mine :)

    RăspundețiȘtergere

Cafea? Ceai? Un pahar cu apă?