Proiectul Roşia Montană - Funny photo postcard
Pictures Collection: Funny photos postcards
Traian Băsescu: "Dacă acest proiect stă îngropat din 97 până acum, asta se întâmplă din cauza laşităţii oamenilor politici"
Bancuri: Cu două zile înainte de Hanuca, domnul Feldman se învârtea ca un leu în cuşcă, de acolo până colo şi se întreba gândindu-se la soţie şi copii: “De unde să iau bani, ca să cumpăr cadouri pentru sărbătoarea asta sfântă?”. Ieşind în oraş, trecu pe lângă o biserică pe uşa căreia era un mic anunţ: „Orice evreu care intră în această biserică astăzi şi se creştinează, primeşte o sută de dollari”. Iată soluţia problemei! Intră, se creştinează şi primeşte cei o sută de dollari. Seara, la cină, povesti familiei cum a făcut rost de bani, fluturând bancnotele. Soţia văzând banii spune:
- Iubitule, îţi aduci aminte de rochia aia pe care mi-ai promis-o acum trei ani? Acum se vinde cu reducere.
- Cât costă?
- Numai cincizeci de dollari, cu toate că merită pe puţin optzeci.
Feldman numără cinci bancnote de zece dollari şi le înmână soţiei. Apoi, începu să vorbească fiul:
- Tată, de mult strâng bani ca să-mi cumpăr o bicicletă cu trei schimbătoare de viteze. Am reuşit să adun cea mai mare parte, dar îmi mai lipsesc nişte bani.
- Câţi?
- Douăzeci şi cinci de dollari.
Feldman îi înmână banii. Urmă fica cea mică:
- Tăticule, săptămâna viitoare şcoala noastră organizează o serbare, cea mai importantă din tot anul. Fără o rochie nouă nu pot să mă duc acolo.
- Bine, scumpa mea. Cât costă rochia?
- Numai douăzeci şi cinci de dollari.
Feldman dă fetei restul de 25 de dollari, se lasă pe spate şi începu să zâmbească:
- Aşa se întâmplă întotdeauna. De îndată ce noi, creştinii, facem rost de un ban, voi evreii ni-i şi luaţi.
O idee extrem de sugestivă, din punctul meu de vedere... În spatele strălucirii se vor ascunde, cu siguranţă, multe probleme...
RăspundețiȘtergere@Cristian Lisandru - Poanta cu mesajul capcană în sticlă am văzut-o materializată în multe alte forme, am exersat-o şi eu ca funny photo retouch considerând-o potrivită subiectului.
RăspundețiȘtergereMesajul preşedintelui cu “laşitatea oamenilor politici” te face să suspectezi că ceva este în neregulă la un proiect din 1997. Ce nu ştiu, cum de nu a aflat Ceauşescu de această variantă. La acea vreme nu avea importanţă mediul, secai Insula Mare a Brăilei sau Delta Dunării să faci păşune, se putea schimba un munte cu un lac.
Mai bine era în sticlă o Grasă Roșie, cum e Grasa de Cotnari :))
RăspundețiȘtergereNu mă pricep deloc la vinuri, dar cred că dacă îi ofereau lui Băsescu o Grasă Roșie ...ehei...alta era soarta Roșiei Montane! :)))
Seară liniștită și calmă :)