Complexul lui Emil - Emil Boc
Dacă cade cineva, noi râdem indiferenţi la suferinţa lui, e funny. Mac Sennet ne-a învăţat prin celebrii poliţişti tăvăliţi în praf, că “a-ţi bate joc” de autoritate stârneşte râsul, e comedie.
Am văzut insistenţa celor de la Antena 3 în a-l ridiculiza pe domnul prim ministru Emil Boc când a fost surprins foto “stând pe vârfuri” şi am considerat subiectul deplasat ca temă şi timp acordat pentru o emisiune TV „Sinteza zilei”.
L-am auzit şi pe Dl. Corneliu Vadim Tudor tot la o emisiune TV, turuind bancuri readaptate, pe seama staturii domnului Emil Boc.
Nu sunt adeptul glumelor pe baza unor reale sau presupuse defecte fizice, cel puţin pe spaţiul public şi asta nu de spaima Consiliului Naţional al Combaterii Discriminării care el însuşi la noi este o glumă.
Am întâlnit această fotografie şi am am fost derutat de criteriile de înălţime folosite în selecţia gărzii de onoare române.
“Comportamentul” aleşilor noştri în diverse situaţii oficiale e una, ei ne reprezintă corect ca popor, sunt resemnat dar observ că problema personală a staturii primului ministru a fost împinsă la selecţia gărzii de onoare, care devine aproape caraghioasă, reprezentând poporul român, armata română.
Nu este o selecţie pentru steward Emil Air Line!
Astfel am decis să postez pe seama “complexului lui Emil”, două funny photo retouch:
Emil Boc Garda - funny photo
Emil Boc Reverie - funny photo