“Castelul de Apă a fost ridicat între 1912 şi 1913, ca o construcţie modernă, înlocuind vechiul rezervor de apă din Piaţa Carantinei prăbuşit în anul 1892.
După prăbuşirea vechiului rezervor, edilii din acea vreme au dorit ridicarea altuia, care să fie integrat în arhitectura oraşului şi a vremurilor, astfel a fost elaborat un proiect iniţial, de către inginerul Elie Radu, pentru Piaţa Spiridon, într-un stil arhitectonic renascentist, dar care nu a mai fost pus în practică.Construcţia finalizată în anul 1913, nu mai respectă nimic din proiectul iniţial, fiind formată din centuri şi contraforţi, ce îmbracă la exterior rezervorul cilindric cu o capacitate totală de 2000 mc.
În 1982, când construcţia îşi pierduse destinaţia anterioară, a devenit spaţiu pentru alimentaţie publică, ocazie cu care s-a demolat cupola originală, stâlpii interiori de susţiner şi planşeul peste rezervorul superior, care s-au refăcut din nou. Cele două rezervoare au fost recompartimentate pe vertical, prin turnarea a două planşee din beton, s-au tăiat goluri pentru uşi şi geamuri. S-au ridicat două turnuri cilindrice amplasate simetric, dotate cu scară exterioară şi ascensor în interior. Tot cu această ocazie s-au făcut finisările din exterior şi interior. În partea superioară a construcţiei, s-a amenajat un bar, care se putea deplasa în jurul axului său, cu ajutorul unui motor electric, într-o rotaţie completă, oferind privitorului panorama întregului oraş.
Castelul de Apă este situat pe faleza înaltă a Dunării, în punctul cel mai înalt al oraşului, la data construirii lui, fiind cea mai mare construcţie de acest gen din România.”
În prima imagine am scanat avers/revers, Placheta Primăriei Oraşului Brăila, din 15 septembrie 1912 emisă pentru “lucrările esecutate şi puse în esecutare, Ozonarea apei, Rezervoriul de apă, Canalizarea şi Hala de alimente”
În a doua imagine am scanat o Carte poştală ilustrată, Editura Ştefan Tomescu, Brăila, “Brăila – Grădina publică cu rezervorul de apă”, pentru aspectul Castelului de Apă anterior modificărilor din 1982.
Fotografia cu imaginea actuală a Castelului de Apă, captată primăvara când vizibilitatea obiectivului respectiv nu este obturată de înverzirea copacilor, este postată la Brăila Grădina Mare Castelul de Apă.
Actualmente Castelul de Apă este închis, din cauza degradării nu mai are nicio destinaţie. Îmi exprimam nemulţumirea într-un comentariu la Brăila Grădina Mare Loc curăţat de istorie : de ce nu se înlătură măcar gardul ruginit din partea nordică, extins mai mult decât necesar unui perimetru de protecţie a unui obiectiv ce se degradează, gard apărut probabil pe vremea când a primit temporar destinaţia de spaţiu pentru alimentaţie publică şi să fie redat acest spaţiu Grădinii Publice.
La două zile după comentariu, consilierii municipali brăileni au dat un semn de viaţă ...
La 09 Iulie 2013, consilierii municipali brăileni au aprobat documentaţia tehnico-economică şi bugetul de cheltuieli pentru reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică, declarat monument istoric clasă B, care după modernizare va funcţiona ca muzeu şi observator astronomic.
„Obiectul proiectului îl constituie reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică, prin transformarea funcţiunilor existente în spaţii pentru exponate, documentare, informare cu o tematică relevantă pentru comunitate - "Brăila de-a lungul timpului" - şi, totodată, amenajarea la cota 21,95 metri a clădirii a unui observator astronomic dotat cu lunete şi telescoape”
Cum încă nu am ajuns pe la Brăila (paşii ne-au purtat mereu prin alte părţi), mă bucură aceste propuneri ale tale, Acuvio.
RăspundețiȘtergereOricum, mai devreme sau mai târziu, intenţionăm să facem o vizită. Duminică frumoasă îţi dorim!
Cristian Lisandru – Brăila nu este un oraş turistic, nu are ce oferi la acest moment, edilii spun că îşi bat capul să schimbe situaţia dar nu au găsit soluţii.
RăspundețiȘtergereExcede tematica blogului, vizitatorii sunt număraţi pe degete, dar aveam trei întrebări, nemulţumiri, pentru Grădina Publică Brăila şi am decis să le postez, “patriotism local” :)
Daca Dunarea era bine exploatata Braila ar fi trebuit sa fie obligatoriu de vizitat. Pana nu se distruge de tot ce e de distrus, evident.
Ștergerehttp://1.bp.blogspot.com/-KCQfroJycpM/Ubb0wKHFAKI/AAAAAAAADNs/p-4bnzq4hUQ/s1600/braila+usa+cu+geam.jpg
Adrian - O imagine din Brăila, remarcasem fotografia dumneavoastră la Mici detalii. Tot mici detalii, sunt şi cablurile întinse peste tot, nu scapi de ele în imagini, iar mai nou, bannerele publicitare! :)
RăspundețiȘtergere