Pagini

8 feb. 2010

Scrisoarea brailenilor către Ştefan voievod

Basescu Udrea funny photo
Scrisoarea brăilenilor către Ştefan voievod
Ştefan, "un curvar şi un beţiv" dar pentru fapte lui l-am memorat ca cel Mare şi Sfânt.
Cuza, "un curvar şi un beţiv" dar pentru faptele lui l-am memorat ca Domnul Unirii.
Băsescu, un abstinent, nu am alte date, dar pentru faptele lui cum va fi memorat?

La primul mandat nu l-am dorit preşedintele României.
Pe arătură spuneam că mai bine organizăm un concurs “miss România” pentru funcţia de preşedinte, ne va aduce mai multe foloase chiar dacă câştigătoarea va declara emoţionată în loc de “vreau să salvez planeta”, “vreau să salvez România” !
Eram împotriva lui, îi cunoşteam ambiţia “constructivă” şi modestia din declaraţia “nici Pache Protopopescu nu a avut două mandate de primar”.
Valul era portocaliu, toţi cei din jurul meu îl doreau.
Eram uluit de buna lui campanie publicitară şi de anchiloza PSD cu Adrian Năstase candidat. Vedeam panou de campanie electorală cu Adrian Năstase zâmbitor şi textul: “am construit 400 săli de sport”. Eu eram împotriva lui Traian Băsescu care mă ademenea cu “să trăiţi bine” şi vorbeam cu panoul lui Năstase pe care urma să îl votez: Tu le-ai construit? Din banii tăi? Sau ai muncit la ele, ştii cum simţi buricele degetelor după o zi numai să dai la mână cărămizi, fără mănuşi de protecţie că nu are şefu’? În fişa postului scria că nu trebuie să faci nimic ca prim-ministru?
A ieşit din urne Traian Băsescu.

La al doilea mandat nu l-am dorit preşedintele României.
Nu mai aveam nici un motiv de data asta dar aşa eram eu Gică Contra!
Traian Băsescu spunea “mai vreau o dată”.
Acum toţi cei din jurul meu erau împotriva lui.
Principalul contracandidat, tot ce a  putut screme mai bun PSD, nu ştia ce i se întâmplă, Mircea Geoană era fantastic, ca un melc.
A ieşit din urne Traian Băsescu.

Dacă o să spună că Ion Iliescu a avut trei mandate şi e cazul să i se facă şi lui dreptate, asta o să iasă din urne.
Rostul postării mele?
Să aduc aminte "catalogului violet" scrisoarea brăilenilor către Ştefan voievod.
Când Ştefan intenţionează (în cadrul politicii sale de a avea pe tronul Ţării Româneşti un devotat şi aliat în lupta împotriva turcilor) să instaleze la Bucureşti pe Mircea, protejatul său, spre a pregăti atmosfera, trimite o scrisoare locuitorilor din cele trei judeţe de margine, Brăila, Rîmnicul Sărat şi Buzău recomandându-le pe acest Mircea pe care-l prezintă ca pe “fiul” său.
S-a păstrat numai răspunsul brăilenilor, de o rară violenţă, de-a dreptul ofensator, pe care îl transcriu din Constantin C. Giurescu - Istoricul oraşului Brăila .

„De la toţi boierii brăileni şi de la toţi cnejii şi de la toţi rumânii, scriem ţie, domnului moldovenesc, Ştefane voievod. Ai tu oare omenie, ai tu oare minte, ai tu creier de-ţi prăpădeşti cerneala şi hîrtia pentru un copil de curvă, pentru fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi zici că vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mumă-sa Călţuna ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă, cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă. Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii: domn avem, mare şi bun, şi avem pace din toate părţile; şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta împreună şi vom sta pe lângă domnul nostru, Basarab Voievod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele”.